monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primarul oraşului din Transilvania unde nu există câini maidanezi: "referendumul din Bucureşti e o bătaie de joc"

Primarul din Târgu-Mureş, Dorin Florea a rezolvat problema câinilor maidanezi de peste un deceniu. A reuşit acest lucru prin "exportarea" în Germania a unor câini şi prin hotărâri de Consiliu Local care interzic ca un câine să rămână pe stradă. Primarul consideră că referendumul din Bucureşti arată nevolnicia şi laşitatea politicienilor.

În Bucureşti, situaţia câinilor fără stăpân a fost scăpată de sub control şi în ultimii 20 de ani, autorităţile locale nu au reuşit să rezolve această problemă astfel că în momentul de faţă, mii de bucureşteni sunt muşcaţi de câini, în fiecare an. Târgu-Mureş este printre puţinele oraşe din ţară care a reuşit să gestioneze cu succes situaţia câinilor maidanezi. Într-un interviu pentru ziare.com, primarul Dorin Florea a explicat de ce în Târgu-Mureş nu există câini maidanezi pe străzi. "Eu am rezolvat problema câinilor de aproximativ 12 ani şi ştiu că dacă iei această problemă din timp, o rezolvi, dacă nu, nu. Şi cu legislaţia trecută şi cu legislaţia actuală, dacă voiai şi te interesa acest subiect, puteai să faci treabă", a declarat primarul Dorin Florea.

Câini trimişi la export şi amenzi drastice

Întrebat cum a reuşit să se descurce cu legislaţia actuală, în care s-a împiedicat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, primarul din Târgu-Mureş a spus că a găsit alte soluţii. "În momentul în care n-am putut să iau măsurile pe care le gândisem, am găsit posibilitatea să export o parte dintre câini, pe baza unei relaţii de înfrăţire în Germania. Am reuşit, aproximativ o dată la 2 luni, să dau câte 80-90 de câini. Aşa am rezolvat problema în ultima perioadă şi aşa am reuşit să am în stabiliment un număr constant de câini. Am intervenit cu amenzi, am intervenit cu hotărâri de consiliu în care s-a interzis categoric ca un câine să rămână pe stradă. Şi atunci, împreună cu poliţia locală, cu inspectorii noştri, am reuşit să ţin lucrurile sub control. Nu cu poveşti, de genul 'Să îi ia lumea acasă'. Lumea este perversă şi de multe ori vedem atitudini isterice, dar atât. Una declară în faţa microfonului şi alta se întâmplă în România reală", a explicat Dorin Florea.


Cum să te ascunzi în spatele referendumului? Ai un mandat să administrezi oraşul!

Întrebat ce ar face în acest moment dacă ar fi primar în Capitală, Dorin Florea a spus că ar face presiuni asupra premierului pentru o ordonanţă de urgenţă care să rezolve rapid problema. "Să lase orice orgoliu de o parte şi să dea drumul rapid la ordonanţă şi de urgenţă să fie luaţi câinii din stradă. Primul gest care trebuie făcut! Iar dupa aceea, în Parlament trebuie făcută rapid o lege împotriva celor care generează acest fenomen. A ţine un câine înseamnă o responsabilitate. Asta e ideea de la care trebuie plecat. Trebuie introduse nişte reguli foarte dure într-o lege care poate fi dezbătută o lună, o lună şi jumătate în Parlament", a mai spus primarul.
Cât despre referendumul propus de Sorin Oprescu, Dorin Florea a comentat: "E o porcărie". "E o bătaie de joc. Îţi arăţi nevolnicia, te ascunzi ca un laş în spatele unor lucruri. Ce aştepţi? Populaţia aşteaptă de la mine, ca primar, să o consult?! Populaţia mi-a dat un mandat şi trebuie să administrez oraşul", a adaugat acesta.

Sursa câinilor maidanezi, principala problemă, nu efectul existenţei lor

Potrivit ziare.com, primarul din Târgu-Mureş a subliniat faptul că trebuie discutat despre cauzele acestui fenomen, nu despre efecte. "Nu asta este cauza! Toata lumea se îndreaptă asupra efectului, dar problema este cauza. Trebuie să o iei din timp, să identifici sursele care duc la apariţia acestor câini pe străzi, iar sursele sunt foarte clare: sunt comunităţile sărace, sunt comunităţile de rromi, sunt întreprinderile cu paznici puturoşi, sunt tot felul de milostivenii care se fac prin toate locurile şi atunci trebuie să intervii", a explicat Dorin Florea.