monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Emil Boc: IPS Andrei va reuşi să valorifice potenţialul ecumenic al zonei pe care o păstoreşte

ÎPS Andrei Andreicuţ a fost întronizat azi ca Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, ceremonia fiind oficiată de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, în prezenţa premierului Emil Boc şi a peste 3.000 de credincioşi.

Consilierul Cătălin Buciumeanu din cadrul Administraţiei Prezidenţiale a citit mesajul preşedintelui Traian Băsescu. Acesta a mulţumit conducătorilor Bisericii pentru acţiunile pe care le-au desfăşurat mai ales în perioada de criză şi a amintit de faptul că Patriarhia a investit în implementarea unor platforme cu caracter social şi educaţional. “Consider că avem datoria comună de a veni în întâmpinarea celor aflaţi în suferinţă şi a celor care au nevoie de sprijinul nostru (...) Europa unită recunoaşte cultelor religioase statutul de interlocutor şi partener sub forma unei pluralităţi a formelor de dialog şi cooperare într-o civilizaţie a păcii şi solidarităţii. Colaborarea dintre biserică şi instituţiile statului reprezintă o premisă a dezvoltării societăţii româneşti, creând cadrul necesar unei participări responsabile la binele nostru comun”, a spus preşedintele în mesajul său. La rândul său, premierul Emil Boc a declarat că scaunul mitropolitan de la Cluj poartă pecetea slujirii memorabile în domeniul vieţii bisericeşti şi a culturii a mitropolitului Bartolomeu. “Acum este chemat la această înaltă responsabilitate IPS Părinte Andrei care prin slujirea cu credinţă şi devotament a bisericii şi a semenilor şi-a făcut un nume de bun părinte în slujirea, ca ierarh din cetatea Unirii, Alba Iulia”, a spus Boc. Premierul a făcut referire la faptul că IPS Andrei Andreicuţ a reuşit să semene buna înţelegere între cei pe care el i-a păstorit, fără deosebire de etnie sau confesiune. ”Suntem convinşi că aici la Cluj-Napoca, IPS Andrei va reuşi să valorifice potenţialul ecumenic al acestei zone cu multă responsabilitate, în efortul solidar al celorlalte culte pentru a răspunde nevoilor concrete al societăţii contemporane (...) Ca şi creştin, ca şi clujean, ca şi reprezentat al Guvernului României sunt onorat să particip la un moment atât de important şi să fiu martor la faptul că moştenirea lui Bartolomeu Anania nu a fost, nu este şi nu a fost niciodată uitată”, a spus Emil Boc citat de Agerpres.