Actualitate
Liderul CNSLR-Frăţia, Marius Petcu, prins în flagrant când a luat mită
Liderul CNSLR-Frăţia, Marius Petcu, este subiectul unei investigaţii în curs a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), potrivit unor surse oficiale.
Anchetatorii anticorupţie l-ar fi prins în flagrant delict pe Marius Petcu în timp ce primea mită câteva zeci de mii de euro, au declarat sursele citate, potrivit Mediafax.
Marius Petcu a fost dus la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat, sursele citate precizând că mass-media urmează să fie informată cu privire la acest subiect.
Pe de altă parte, în 16 februarie, Agenţia Naţională de Integritate informa că 15 lideri sindicali sunt vizaţi în verificările sale, printre aceştia fiind şi Marius Petcu.
Petcu declara atunci că Agenţia Naţională de Integritate vizează incitarea membrilor de sindicat, pentru pierderea încrederii, toţi cei verificaţi fiind "contururi clare ale unora nu foarte comozi".
"Ei au vizat mai mult intrarea membrilor noştri de sindicat, pentru a ne pierde credibilitatea în faţa acestora. Eu sunt cu declaraţia la vedere, pot justifica totul, tot ce este în aceste declaraţii reprezintă munca de o viaţă a mea şi a familiei mele", spunea Petcu.
Marius Petcu a scris în declaraţia de avere din 1 noiembrie 2010 că este coproprietar al unui teren agricol de 52.700 de metri pătraţi din judeţul Teleorman, el având o treime din acesta prin moştenire. De asemenea, Petcu a cumpărat alte trei terenuri, din care două intravilan, în judeţul Ilfov şi în Bucureşti, şi unul agricol, în Snagov, iar soţia sa, Claudia Petcu, este coproprietar al unui teren intravilan în Ilfov.
Preşedintele CNSLR-Frăţia şi-a construit o casă de vacanţă în judeţul Ilfov şi una de locuit în Bucureşti, soţia sa deţinând şi ea un apartament de 40 de metri pătraţi în Capitală.
Petcu a mai declarat că are o maşină Toyota, o motocicletă Honda şi un ATV SYM, dar şi "bunuri diverse şi ceasuri" în valoare de 10.000 de euro, precum şi tablouri şi icoane de 10.000 de euro.
Liderul sindical a mai notat în declaraţia de avere că are pe numele său zece conturi şi depozite bancare, dintre care trei în euro - în valoare totală de aproape 59.000 şi restul în lei - de peste 418.000. Unul dintre acestea reprezintă un fond de asigurare de viaţă în valoare de aproape 15.000 de lei, cel mai mare dintre conturi având un sold de peste 220.000 de lei, la acesta având acces şi soţia sa.
Soţia lui Marius Petcu are zece conturi şi depozite bancare, din care un fond de asigurări de viaţă - de peste 10.000 de lei, două conturi în euro - de peste 100.000, unul în dolari - de peste 10.000 şi şase în lei - de aproximativ 270.000.
Petcu a mai trecut în declaraţia de avere o datorie de 180.000 de euro la PSV Company S.A., scadentă în 2022.
El a arătat că a avut un salariu anual de aproape 130.000 de lei în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, aproape 87.000 de lei la CNSLR-Frăţia, 8.700 de lei ca preşedinte al IESS, peste 82.000 de lei ca preşedinte de onoare al OAMMR, peste 14.000 de lei ca membru al consiliului administrativ la Sind Romania şi peste 35.000 de lei ca membru în consiliul administrativ la Realitatea Media.
De asemenea, soţia sa a câştigat într-un an peste 82.000 de lei în calitate de secretar general al Federaţiei Sanitas şi peste 5.500 de lei ca vicepreşedinte al CNSLR-Frăţia.
Petcu a mai avut câştiguri de aproape 150.000 de lei cu două proiecte finanţate din fonduri europene, pentru cele două sindicate pe care le conduce. Soţia sa a încasat şi ea peste 61.000 de lei printr-un proiect cu finanţare europeană pentru Federaţia Sanitas.
Marius Petcu este preşedintele CNSLR-Frăţia şi al Federaţiei Sanitas, preşedinte de onoare al Ordinului Asistenţilor Medicali şi al Institutului "Constantin Noica" şi administratorul SC Sind Tour Trading SRL Bucureşti.
Liderul sindical este asociat în societăţile Renamed Medical Service II SRL, Renamed Nefrodial SRL, Renamed Dialcare şi Renamed Nefrodiamed, toate cu sediul în Craiova, potrivit declaraţiei sale de interese.