Actualitate
Parkinguri platformă în locul garajelor din tablă. Revendicările pun beţe în roate
Primăria Cluj-Napoca are în plan dărâmarea garajelor de tablă şi amenajarea de parkinguri sub formă de platforme cu un nivel în cartierele din oraş, însă revendicările de terenuri încurcă socotelile.
Anul acesta nu a început construirea nici unui parking, deşi primarul Emil Boc a declarat de mai multe ori că are 12 locaţii pentru parkinguri de cartier noi şi un parking în Piaţa Ştefan cel Mare.
Garajele din tablă din cartiere vor fi dărâmate de Primărie, iar în locul lor vor apărea locuri de parcare amenajate la sol sau parkinguri pe structuri metalice etajate. Ideea a fost prezentată, la începutul acestui an, de consilierii locali în cadrul dezbaterilor privind bugetul municipiului pe anul 2013, iar acum autorităţile locale doresc să o pună în aplicare. Potrivit discuţiilor de atunci, dacă s-ar dărâma garajele din tablă, locurile de parcare create prin realizarea platformelor metalice etajate ar fi duble sau chiar triple faţă de cele existente prin prezenţa garajelor.
Blocaţi de revendicările de terenuri
Realizarea acestor platforme nu este atât de simplă pe cât pare la prima vedere din cauză că terenul de sub foarte multe garaje este revendicat. Astfel, Primăria trebuie să rezolve mai întâi problema terenurilor şi abia apoi să înceapă dărâmarea garajelor şi construirea platformelor. “Obiectivul nostru pe termen mediu este să eliminăm aceste garaje urâte. În locul lor vor fi locuri de parcare sau platforme etajate, adică platforme cu un nivel pentru a multiplica numărul locurilor de parcare din Cluj-Napoca. Acum suntem în evaluarea tuturor platformelor de garaje cu privire la situaţia revendicărilor care există acolo pentru că din nefericire sub foarte multe garaje există suprafeţe de teren câştigate în instanţă de diverşi proprietari”, a explicat Emil Boc.
Parkingurile de cartier blocate tot de revendicări
În urmă cu aproximativ o lună, primarul anunţa că au fost identificate 12 locaţii pentru construirea de parkinguri de cartier supraterane, însă deocamdată nu se poate face nimic deoarece aproape toate terenurile sunt revendicate. Potrivit noii legi a fondului funciar, Primăria nu poate face nimic timp de un an în privinţa acestor terenuri.
Un alt parking care este blocat este în Piaţa Ştefan cel Mare, în faţa sediului Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj. O parte din teren aparţine Sindicatului Liber al Învăţământului Preuniversitar Cluj, iar acesta nu şi-a dat încă acordul pentru acea porţiune de teren.
Nici construirea parkingului de pe Negoiu nu a început anul acesta, deşi primarul anunţa anul trecut că lucrările vor începe în primăvara acestui an.