monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FOTO şi VIDEO: SKA-P au "zguduit" Valea Gârbăului

La trei ani după primul concert în România susţinut la Peninsula, spaniolii de la SKA-P au revenit în ţara noastră: tot la Peninsula, dar de data aceasta la Cluj. Timp de o oră şi jumătate au ţinut publicul în priză cu celebrele lor piese prin care spun ce nu merge bine în lume.

SKA-P la Peninsula 2013

A treia zi a festivalului Peninsula a început timid, ieri. În jurul orei 20.00, concertele care se defăşurau la scenele mici nu prezentau un interes foarte mare pentru public, numărul spectatorilor fiind de cel mult o sută la fiecare scenă. Cei prezenţi la festival păreau atraşi mai mult de bungee jumping, ca spectator sau practicanţi, de corabia şi plaja amenajată a la Vama Veche de cei de la Janis sau de locaţia inedită decorată cu lumini verzi a Bruno Unplugged Winegarden. Atmosfera s-a animat însă o dată cu lăsarea întunericului când au urcat pe scenă Marky Ramone’s Blitzkrieg care au încântat publicul cu piesele celebrei trupe punk The Ramones.

SKA-P, cel mai important nume al serii a treia


După Marky Ramone’s Blitzkrieg au urcat pe scenă spaniolii SKA-P, cunoscuţi pentru piesele lor în limba spaniolă prin care critică tot ceea ce consideră că nu funcţionează bine la nivel mondial. Cu o întârziere de o oră, SKA-P şi-au început concertul cu bine cunoscutele lor piese cu versuri anti-sistem, nici măcar Biserica Catolică şi papa nefiind ocoliţi de criticile trupei ska-punk. Cu crestele de punkeri, cu celebrele lor kilt-uri şi cu ritmurile alerte, SKA-P au ţinut publicul în priză timp de o oră şi jumătate. Au cântat, au vorbit cu publicul în limba spaniolă, au dansat şi ca să fie siguri că toată lumea le înţelege mesajul fiecare piesă a fost ilustrată cu diverse personaje, precum papa reprezentat printr-o robă de preot cu o cruce imensă din lemn la gât sau o gorilă dotată cu baston de poliţie, scut şi vestă.

SKA-P nu au fost lăsaţi să plece de pe scenă fără un bis de aproape jumătate de oră.


Peninsula 2013 se va încheia astăzi cu Ocho Macho, Robin and the Backstabbers şi Rotfront.