monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Răsturnare de situaţie la revista Tribuna

Protestul redactorilor de la revista Tribuna

Cei trei redactori de la revista Tribuna daţi afară de Mircea Arman, Ştefan Manasia, Claudiu Groza şi Ioan Pavel Azap au fost reangajaţi.

Decizia vine după ce Mircea Arman a fost convocat în şedinţă la Consiliul Judeţean. În urma discuţiilor, Arman şi-a revocat propria decizie. Tot astăzi, Mircea Arman a sosit la sediul Consiliului Judeţean Cluj pentru a cere permisiunea de efectua o deplasare la Bucureşti, în condiţiile în care acesta se află de mai multe zile în concediu medical.

“În urma discuţiei cu managementul de la Tribuna s-a decis revocarea, mai precis domnul Mircea Arman a decis revocarea desfacerii contractului de muncă la cei trei angajaţi, urmând să avem discuţii ulterioare să creăm o linişte şi conlucrare, o colaborare în cadrul acestei redacţii. Vom fi mult mai atenţi de acum încolo cu ce se întâmplă în acea instituţie. Săptămâna viitoare voi avea o discuţie cu tot colectivul împreună să vedem care este soluţia cea mai bună de luat ca lucrurile să meargă într-o cale normală. O să discutăm şi noua organigramă propusă de Mircea Arman, eu nu am pus-o în dezbaterea Consiliului Judeţean, vom veni noi cu o propunere în sensul acesta”, a precizat Horea Uioreanu, preşedintele CJ Cluj.


Potrivit unor surse din Consiliul Judeţean Cluj, Mircea Arman ar urma să se ocupe în continuare de revista Tribuna, demiterea sa nemaifiind luată în calcul, cu toate că membrii Comisiei de Învăţământ şi Cultură din cadrul Consiliului Judeţean Cluj au propus demiterea lui Arman. “Nu îl putem demite, legal nu avem nicio bază, este foarte greu. Încercăm să reparăm ce a stricat”, au precizat aceste surse

Conducerea PSD Cluj-Napoca dar şi deputaţi PSD de Cluj şi-au arătat sprijinul faţă de jurnaliştii de la revista Tribuna şi i-au cerut preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, să-l demită.


Scriitorii clujeni au înaintat la începutul anului un  memoriul conducerii Consiliului Judeţean Cluj, care finanţează apariţia revistei, prin care au cerut demiterea lui Mircea Arman.

“Este o stare conflictuală a cărei rezolvare eu o văd numai prin demiterea, demisia deja am încetat s-o mai sper, a actualului manager. Dacă aş fi în locul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, mi-aş cere scuze comunităţii culturale, artistice, scriitoriceşti din Cluj şi din Transilvania pentru că am numit un incapabil la cârma unei instituţii culturale şi vechi şi prestigioase aşa cum este “Tribuna” înfiinţată de Slavici”, spunea Ştefan Manasia în urmă cu câteva luni.