monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Christina Aguilera, din nou în negocieri pentru a face parte din juriul emisiunii "The Voice"

Cântăreaţa americană Christina Aguilera se află în negocieri avansate cu directorii postului NBC pentru a reveni în juriul emisiunii-concurs "The Voice", au anunţat marţi mai multe surse.

Christina Aguilera, în vârstă de 32 de ani, a renunţat la rolul de jurat pentru sezonul din acest an al emisiunii "The Voice", pentru a-şi promova cel mai recent album de studio, "Lotus", printr-un turneu nord-american. Cântăreaţa a făcut parte din juriul emisiunii "The Voice" în primele trei sezoane ale show-ului, informează Reuters.

Potrivit unor surse, care au precizat că nu au voie să vorbească în mod public despre aceste negocieri, cântăreaţa americană va primi un onorariu de 12 milioane de dolari pentru a reveni în calitate de jurat al emisiunii "The Voice". Această sumă este mai mică decât onorariul de 15 milioane de dolari primit de Britney Spears, care jurizează emisiunea rivală "The X Factor".

Reprezentanţii postului NBC şi cei ai cântăreţei Christina Aguilera nu au confirmat deocamdată aceste informaţii.

Christina Aguilera şi cântăreţul R&B Cee Lo Green au părăsit show-ul "The Voice" anul trecut. Ei au fost înlocuiţi de cântăreaţa columbiană Shakira şi cântăreţul R&B Usher, care s-au alăturat membrilor rămaşi în juriul emisiunii, cântăreţul de muzică country Blake Shelton şi solistul trupei Maroon 5, Adam Levine.

Deocamdată este neclar pe cine va înlocui Christina Aguilera în juriul de la "The Voice", dacă artista americană va accepta oferta directorilor de la NBC. Noul sezon al emisiunii "The Voice" va debuta pe micile ecrane nord-americane în luna septembrie.