monitorulcj.ro Menu
Actualitate

VEZI ce surprize te aşteaptă la „Sărbătoarea Stufului” din Sic

Asociaţia Ecotransilvania, în parteneriat cu Asociaţia Ecochoice, organizează în 12 mai „Sărbătoarea Stufului”. Evenimentul va avea loc în comuna Sic, din judeţul Cluj şi va fi organizat sub forma unei sărbători câmpeneşti. Programele special pregătite încep la ora 14.00.

Programul propus de organizatori debutează cu un traseu ghidat în rezervaţia „Stufărişurile de la Sic”, continuând cu un program de echitaţie pentru copii ce se va desfăşura pe terenul de sport local.

Platoul central de lângă Primăria Sic va găzdui un târg de produse tradiţionale, o degustare de bunătăţi şi o expoziţie a atelierelor meşteşugarilor din zonă, toate acestea pe fundalul unui spectacol folcloric susţinut de mai multe ansambluri de dansatori şi interpreţi.

Sărbătoarea este dedicată localnicilor din comuna Sic şi localităţie învecinate, proprietarilor de terenuri din zona Bazinului Fizeşului şi turiştilor pasionaţi de rezervaţiile naturale, având ca scop principal atragerea atenţiei asupra importanţei protejării zonelor umede şi de stufăriş care se găsesc în împrejurimi.

Acest eveniment face parte dintr-un proiect mai amplu, în valoare ed 500.000 euro, „Managementul integrat, conservativ şi durabil al siturilor Natura 2000 din Bazinul Fizeşului”, dezvoltat de către Asociaţia Ecotransilvania.

Ariile naturale protejate din Bazinul Fizeşului sunt printre cele mai mari din România şi constituie unele dintre cele mai importante zone umede din estul Europei, cu floră şi faună foarte bogate.