Actualitate
Studenţii medicinişti, în „campanie” la ţară
Studenţii medicinişti din Cluj au organizat, sâmbătă şi duminică, o campanie de screening în localităţile Maieru şi Rodna din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Acţiunea face parte din proiectul „Împreună Pentru Sănătate” şi vizează organizarea unor screening-uri la sate, sub sloganul „Previne azi, Trăieşte mâine!”. Potrivit lui Cristian Costea, coordonatorul campaniei, scopul acestei acţiuni a fost acela de a monitoriza anumiţi parametri clinici, prin raportare la populaţia-ţintă. În acest sens s-au realizat anamneza, măsurarea tensiunii arteriale, măsurarea glicemiei, calcularea indicelui de masă corporală, înregistrarea şi interpretarea electrocardiogramei, examinarea fundului de ochi. Această campanie este realizată de Organizaţia Studenţilor Medicinişti şi susţinută de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca.