monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Muncitorii de la Mechel au deblocat drumul european

Peste o sută de foşti angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii au blocat, luni, drumul european E60, care trece prin faţa combinatului, în semn de protest faţă de neplata salariilor compensatorii. Drumul a fost deblocat după aproximativ o oră.

 

Cei peste o sută de foşti angajaţi au deblocat şoseaua după mai mult de o oră. În timpul în care drumul european E60 a fost blocat, în zonă s-au format cozi de maşini pe sute de metri, pe ambele sensuri, deşi circulaţia fusese deviată pe rute alternative.

Foştii angajaţi s-au mutat apoi în curtea combinatului, unde au autorizaţie să protesteze până la ora 12.00, iar astfel traficul pe E60 a fost reluat.

Peste o sută de foşti angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii s-au adunat, luni dimineaţă, în faţa combinatului, scandând "Hoţii", "Mincinoşii", "Combinatul l-aţi tăiat, banii noştri nu ne-aţi dat", "Ruşine să vă fie" şi "Afară, afară, cu ruşii din ţară".

Cei peste o sută de foşti angajaţi au blocat apoi drumul european E60, care trece prin faţa combinatului, plimbându-se pe trecerea de pietoni din zonă. Traficul rutier este blocat, formându-se coloane de maşini pe ambele sensuri.

"Ne-au minţit şi şi-au bătutu joc de noi. Ne-au spus că vineri ne vor da banii, dar nu s-au ţinut de cuvânt", a declarat unul dintre protestatari.

Aceasta este cea de-a treia săptămână de proteste ale foştilor angajaţi de la Mechel Câmpia Turzii, faţă de neplata salariilor.