Actualitate
Studenţi clujeni, premiaţi în SUA
Şase studenţi clujeni au uimit Occidentul cu ideile lor în construcţia de clădiri rezistente la seisme.
O echipă de studenţi de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a câştigat Marele Premiu în cadrul unei competiţii de proiectare seismică, organizată de Institutul de Cercetare Seismologică din Statele Unite.
Earthquake Engineering Research Institute din SUA găzduieşte în fiecare an competiţia de proiectare seismică (Seismic Design Competition - SDC), cu scopul de a promova studiul ingineriei seismice în rândul studenţilor la nivel licenţă dar şi a celor licenţiaţi.
Competiţia din acest an a avut loc la San Diego (SUA) şi a avut paticipanţi din 28 de universităţi, din Statele Unite şi din străinătate. Alături de echipa de studenţi din UTCN a fost prezente echipe din universităţi de top precum Oregon State University, University of California - San Diego, Berkley University, Purdue University , British Columbia Institut of Technology, Canada.
Echipa de studenţi români a fost formată din Ioana Haţegan, Auner Artur, Daniela Selagea, Ovidiu Şerban, Adrian Borşa şi Manea Ioan Alexandru, studenţi în anul IV la Facultatea de Construcţii din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. Profesori îndrumători ai echipei de clujeni au fost dr. ing. Doina Verdeş şi dr. Ing. Pavel Alexa, de la Facultatea de Construcţii.
Studenţii clujeni au proiectat şi construit un model din lemn balsa la scara 1:72 care a reprezentat o clădire cu 29 de etaje, numită Valahia Tower, prevăzută cu amortizori pe bază de frecare pentru disiparea energiei seismice. Modelul a fost supus la teste pe masa vibrantă, la trei accelerograme care au simulat cutremure la nivel de serviciu şi de proiectare, şi a fost evaluat pe criterii de performanţă a proiectării. În urma prezentării teoretice şi a încercării modelului, lucrarea a fost distinsă cu premiul Egor Popov pentru inovaţie structurală. Premiul Egor Popov se acordă acelei echipe din competiţie care a utilizat cel mai cel mai eficient tehnologia şi/sau proiectarea de structuri rezistente la seisme.
Locurile I, II şi III au revenit echipelor de la universităţile Oregon State University, California Polytechnic State University, San Luis Obispo, University of Illinois Urbana Champaign. Premiul Richter pentru spirit de competiţie a fost decernat Universităţii California Davis, iar premiul Fazlur Khan pentru proiectare de arhitectură Universităţii San Jose State University.