monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Noua pistă a aeroportului nu încape de centura Vâlcele-Apahida?

Pista de 3.500 de metri a Aeroportului Internațional Cluj este afectată de centura Vâlcele-Apahida, la capătul pistei existând o porţiune care ar putea obtura zborurile avioanelor, iar investiția necesară pentru a remedia problema se ridică la 10 milioane de euro.

O porţiune de 3 kilometri din cei 5,5 ai centurii de „diamant” „deranjează“ zona de siguranţă a noii piste a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca. Afirmaţia îi aparţine şefului de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri, Eugen Cecan, care spune că spune că a sesizat autorităţile judeţene în acest sens, încă din 2008, iar acum se caută soluţii cât mai puţin costisitoare.

Centură paralelă?

Eugen Cecan susţine că actuala centură Vâlcele-Apahida trebuie „coborâtă“ deoarece acum încurcă zona de siguranţă pentru viitoarea pistă a aeroportului de 3,5 kilometri. „Referitor la prelungirea pistei, de la nodul de la ieşire din Cluj, în zona Dezmir, trebuie să facem 3,4 kilometri, o centură paralelă, care să iasă în sensul giratoriu de la Magnolia. Iar porţiunea dintre nodul de la Dezmir şi sensul giratoriu trebuie ruptă în mijloc ca totul să fie la nivelul pistei. O estimare a costurilor se ridică undeva la aproximativ 10 milioane de euro“, este de părere Cecan.

El a mai explicat că pista va fi prelungită în două etape, una în care se vor face de 2,1 kilometri, caz în care nu exitsă nicio problemă şi nu este afectată centura. „Însă, a doua porţiune, de 1,4 kilometri, este cea care ridică probleme în cazul avioanelor de mare tonaj care vor ateriza ţinând cont că avem noi şi mari investitori veniţi în parcurile industriale după ce a plecat Nokia“, afirmă Eugen Cecan.

Acesta mai spune că nu îşi explică cum s-a ajuns la o astfel de situaţie întrucât el a sesizat acest aspect la momentul potrivit, în 2008. Momentan au loc discuţii cu proiectantul pistei aeroportului, cei de la firma Iptana, pentru a vedea ce ar fi de făcut.

„Nu cred că e un vinovat aici. Spun aceasta pentru că în ceea ce priveşte centura Vâlcele-Apahida era o Hotărâre de Guvern care era foarte greu de schimbat. Acum încercăm să găsim soluţii cât mai puţin costisitoare. Oricum trebuie să ajutăm aeroportul“, susţine Cecan.

Uioreanu: „Pantilimon şi Tişe sunt de vină”

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horia Uioreanu, declară că această problemă ivită de care se loveşte în mandatul său costă bani grei şi se datorează lipsei discuţiilor la momentul potrivit.

„Domnul Cecan a sesizat problema, atât ca director (n.r. până în 2009 la Drumuri şi Poduri), cât şi ca şi consilier judeţean, dar toţi au făcut ureche şută şi l-au ignorat. Vina este a fostului director de la Drumuri şi Poduri, Ioan Pantelimon, şi a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean, Alin Tişe. Ei nu s-au pus la o masă ca să discute şi să rezolve atunci problema. Credeţi că asta este singura neconcordanţă?“, zice Uioreanu.

Centura trebuie coborâtă

Potrivit lui Uioreanu, „soluția cea mai simplă este coborârea nivelului șoselei acestei centuri cu o adâncime suficientă pentru ca traficul să fie la nivelul solului. Pe noi ne interesează ca în momentul când devierea Someșului va fi efectuată, undeva peste un an jumătate, și noi vom începe lucrarea la continuarea pistei până la 3.500 de metri, și această lucrare să fie efectuată în așa fel încât avioanele să poată ateriza și decola în ambele sensuri”, a mai precizat Uioreanu.

El a mai spus că s-a primit deja aprobarea pentru devierea Someşului dar şi banii de la Guvern în acest sens - 27 de milioane de euro. „Prelungirea pistei aeroportului este un proiect anterior realizării centurii. Lucrările la pistă au început deja. În toamnă terminăm prima porţiune de 2,1 kilometri care ne costă 40 de milioane de euro, din fondurile Consiliului Judeţean Cluj. Pentru a doua porţiune vom căuta să găsim finanţare europeană“, mai afirmă Uioreanu.

Alin Tişe nu vede nicio problemă

De cealaltă parte, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, senatorul Alin Tişe, spune că nu vede unde este vreo problemă. „Cunosc povestea, dar vă spun că noua pistă a aeroportului nu afectează de nicio culoare centura. Ei fac o confuzie. Este o distanţă considerabilă între pistă şi centură şi nu e cazul să fie deviată centura. Aeroportul poate găzdui avioane de orice tonaj. Totul este o falsă problemă“, susţine Alin Tişe.

Idei trăznite

Potrivit senatorului Sorin Bota, şefului Departamentului de Transporturi şi Infrastructură al PSD, semaforizarea centurii Vâlcele - Apahida ar fi soluţia cea mai ieftină de rezolvare a problemei legate de extinderea Aeroportului Internațional Cluj-Napoca. „Soluţia cea mai ieftină, uşoară, rapidă, optimă este de a semaforiza centura o dată sau de două ori pe zi, când vor ateriza, într-un viitor mai îndepărtat, un avion sau două pe săptămână de dimensiuni mari. Vorbim doar de avioanele foarte mari, nu de avioanele curente care vin azi pe aeroportul din Cluj”, a declarat Sorin Bota.

De unde i se trage numele de „centura de diamant”

Centura Vâlcele-Apahida, centura de est a Clujului, este numită şi centura de „diamant“ din pricina costurilor fabuloase pentru construirea ei: circa 157 de milioane de euro. Şi încă nu este gata. Sunt construiţi doar 5,5 kilometri din cei 24 cât trebuie realizaţi. Lucrările au început din anul 2006, când costurile erau estimate la 68 de milioane de euro (în urma licitaţiei), însă cheltuielile au ajuns în 2012 la uriaşa cifră de circa 157 de milioane de euro.