Actualitate
Spitalele încă se pregătesc pentru reţeta electronică, obligatorie din 1 ianuarie 2013
54515 reţete electronice au fost prescrise în judeţul Cluj, luna trecută, potrivit datelor Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Cluj.
Din 1 ianuarie 2013, medicii vor putea prescrie doar reţete electronice.
Cu aproximativ două săptămâni înainte ca reţetele electronice să devină obligatorii, în judeţul Cluj încă mai sunt medici care prescriu reţete clasice, pe hârtie, cei mai mulţi dintre aceştia fiind specialiştii din spitale. Cu toate acestea, managerii spitalelor dau asigurări că din 1 ianuarie 2013 vor trece fără probleme la noul sistem de prescriere a reţetelor.
În spitale are loc instructajul personalului
La Spitalul de Boli Infecţioase Cluj-Napoca nu s-a trecut deocamdată la sistemul electronic de prescriere. În această perioadă, are loc pregătirea personalului pentru a lucra după noua metodă. „Ne pregătim ca de la 1 ianuarie să funcţioneze sistemul electronic de presciere. Ne-am dotat cu tot ce trebuie, acum facem instructajul personalului şi din ianuarie trecem pe noul sistem”, afirmă Ioan Mureşan, directorul Spitalului de Boli Infecţioase.
Situaţia este aproape la fel şi la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello Cluj-Napoca. Nici această unitate sanitară nu a trecut la prescrierea electronică, dar se lucrează totuşi atât pe sistemul vechi cât şi pe cel nou. „Personalul a fost instruit, avem dotările necesare, fiecare angajat are o broşură cu informaţii despre modul de lucru. Miercuri avem ultimul instructaj. Am lucrat în paralel cu ambele sisteme, iar de la 1 ianuarie trecem la prescrierea electronică”, explică Vasile Mureşan, managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie.
În luna noiembrie, în judeţul Cluj au fost prescrise 54.515 reţete electronice, mai multe decât în luna precedentă când au fost prescrise 46.466. Crina Grozav, purtătorul de cuvânt al CAS Cluj menţionează că prescrierile după noul sistem au fost în creştere de la o lună la alta. De exemplu, în luna septembrie, dintr-o medie de 100.000 de reţete prescrise, aproximativ 25% au fost electronice, iar în lunile următoare procentul aproape s-a dublat.
5,5 milioane reţete prescrise în toată ţara
La nivel naţional, peste 5,5 milioane de reţete au fost prescrise electronic din 1 iulie până în 14 decembrie, dintre care 290.228 au fost eliberate de medicii din Bucureşti, peste 260.000 de cei din Dolj şi Braşov, iar 259.344 de doctorii din Iaşi, a anunţat, luni, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Conform Mediafax, până în 14 decembrie, la ora 18.00, au fost prescrise şi validate la nivel naţional 5.592.933 de reţete. Din totalul reţetelor prescrise, 4.854.245 au fost eliberate.
Din 1 ianuarie 2013, prescrierea în sistem electronic va fi obligatorie. Marius Filip, medicul şef al CNAS subliniază că acolo unde vor fi probleme cu conexiunea electronică prescrierea va fi făcută offline.
Citeşte şi: