Actualitate
UPDATE: Numele lui Vasile Blaga, în cazul fraudelor bancare de 85 mil. de euro
UPDATE: Blaga NEAGĂ implicarea în DOSARUL FRAUDELOR bancare de 85 mil. € Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat, la Realitatea TV, că nu a intervenit niciodată pentru vreo persoană pentru a o ajuta să ia vreun credit şi că nu îi cunoaşte pe fraţii Creştin, care i-ar fi invocat numele în cadrul unor convorbiri telefonice interceptate.
UPDATE: Vasile Blaga şi socrul Elenei Băsescu apar în interceptările din "Dosarul bancherilor"
Potrivit Realitatea TV, numele lui Vasile Blaga apare în timpul unor convorbiri telefonice între Dumitru Creştin, Viorel Creştin şi Marius Locic. În momentul în care unul dintre ei atrage atenţia celorlalţi ca ar putea să aibă probleme, ceilalţi spun că nu vor fi probleme pentru că "în spatele lor" sunt Liviu Popa, fostul şef al Poliţiei, Bebe Ionescu, socrul Elenei Băsescu, dar şi Vasile Blaga.
FRAUDE BANCARE de 85 milioane de euro. Soţia lui Damian Drăghici, şapte directori de bănci, printre care un fost director BRD şi actual vicepreşedinte Volksbank şi şefi de filiale BRD, cercetaţi
Fost director BRD şi actual vicepreşedinte Volksbank, şefi de filiale BRD, în cazul fraudelor bancare
Lucian Cojocaru, fost director BRD şi în prezent vicepreşedinte Volksbank, şefi ai sucursalelor BRD Unirii şi Dorobanţi şi responsabili ATE Bank sunt cercetaţi de DIICOT în cazul fraudelor bancare, capii afacerii fiind Marius Locic şi fraţii Creştin, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
Potrivit surselor citate, în această afacere sunt implicaţi patru notari, unul dintre aceştia fiind soţia lui Damian Drăghici, Paula Rosenberg. Damian Drăghici, consilier al premierului Ponta pentru problemele romilor, a fost ales senator pe listele USL.
De asemenea, în anchetă este vizată şi soţia lui Marius Locic, au mai declarat sursele.
Volksbank a confirmat, printr-un comunicat, că a fost prejudiciată în acest caz cu aproximativ 8 milioane de euro, precizând că a sesizat autorităţile, încă din mai 2010, în cazul unor dosare de credit în care s-au utilizat documente falsificate.
Conform băncii, creditele beneficiază de garanţii imobiliare, Volksbank Romania precizând că a demarat procedurile de executare silită.
Procurorii fac joi 48 de percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe, fiind vizată o grupare coordonată de persoane influente din mediul de afaceri din Capitală care ar fi luat ilegal credite de la două bănci pentru 35 de firme cu sprijinul a şapte directori ai băncilor, prejudiul fiind de 85 mil. euro.
Percheziţiile sunt făcute de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Structura Centrală la 48 de adrese din municipiul Bucureşti şi judeţele Satu Mare, Ilfov şi Vâlcea, acţiunea vizând destructurarea unui grup infracţional organizat constituit din 58 de persoane suspectate de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani.
Marius Locic, implicat şi în dosarul Voicu
Vă reamintim că Marius Locic a apărut şi în dosarul în care era cercetat fostul senator PSD Cătălin Voicu şi judecătorul Florin Costiniu de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Citeşte şi:
Senatorul Cătălin Voicu, condamnat la cinci ani de închisoare pentru trafic de influenţă