monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ziua de lucru rămâne la opt ore

Durata normală a unei zile de lucru va rămâne tot la cel mult 8 ore, a anunţat premierul Emil Boc la sfârşitul săptămânii. Acesta a precizat că prin modificările la Codul Muncii nu se intenţionează sub nici o formă schimbarea prevederilor cu privire la durata normală a zilei de lucru şi a orelor pe care trebuie să le presteze angajaţii. „Şi actualul Cod al Muncii, pe care îl avem în vigoare astăzi, stabileşte clar următorul lucru: că pentru salariaţi angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de lucru este de 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână. Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Acest lucru este şi acum în Codul Muncii, va fi şi în viitorul Cod al Muncii”, a declarat Emil Boc. Premierul a mai spus că în actualul Cod al Muncii se precizează faptul că media celor 48 de ore pe săptămână se stabileşte la un interval de trei luni de zile. Adică într-o lună, angajatul poate să lucreze mai mult, cu menţiunea ca în lunile următoare să echilibreze şi să ajungă la media de 48 de ore pe săptămână într-un interval de trei luni de zile. “Singura modificare pe care noi o propunem aici este de a extinde intervalul în care se calculează media de 48 de ore pe lună, de la trei luni la patru luni de zile”, a afirmat premierul.