monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cât costă terenurile din calea pistei?

La finalul săptămânii trecute, Consiliul Judeţean a făcut publice evaluările parcelelor de teren de pe traseul viitoarei piste de 3.500 de metri a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca. Astfel, conform datelor prezentate, au fost stabilite următoarele valori pentru proprietarii terenurilor din cartierul Someşeni: teren intravilan construibil agroindustrial – 24 euro/mp, teren intravilan arabil – 18 euro/mp, teren extravilan arabil – 12 euro/mp. În ceea ce priveşte parcelele de teren aflate în comuna Apahida, au fost stabilite următoarele preţuri: teren intravilan construibil industrial – 20 euro/mp, teren intravilan arabil – 14 euro/mp şi teren extravilan arabil – 8 euro/mp. În acest an urmează să fie despăgubiţi proprietarii parcelelor de teren aflate în zona unde se vor construi primii 2100 de metri ai viitoarei piste, urmând ca anul viitor să se facă şi restul expropierilor.

Evaluările au fost realizate de firma Geo Earth, care a câştigat anul trecut licitaţia organizată în vederea realizării expropierilor de la aeroport.

Vă reamintim că forul judeţean a demarat deja licitaţia pentru realizarea primei părţi de 2100 de metri ai noii piste.

Ofertele vor fi deschise de comisia de evaluare în data de 7 aprilie.

Până în prezent, peste 40 de societăţi comerciale s-au arătat interesate de această licitaţie, ridicând documentaţia de atribuire aferentă. Valoarea estimată a contractului este de 39,9 milioane de euro, modalitatea de finanţare fiind din fonduri proprii, credite bancare, fonduri externe nerambursabile, alocaţii bugetare şi alte fonduri legal constituite cu destinaţia de investiţii.

Iniţial, Consiliul Judeţean a scos la licitaţie lucrările pentru întreaga lungime a pistei de 3.500 de metri, iar metoda de finanţare aleasă a fost creditul furnizor. La licitaţie s-a prezentat un singur ofertant, firma bucureşteană Romstrade, a cărei ofertă nu a fost acceptată de administraţia judeţeană.