monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Muammar Kadhafi rămâne inflexibil, în timp ce opoziţia vrea un Guvern de tranziţie

Liderul libian, Muammar Kadhafi, se agăţa de putere, duminică, în pofida presiunii străzii, sancţiunilor ONU şi apelului de a demisiona din partea occidentalilor, în timp ce opoziţia pregătea un Guvern de tranziţie în estul Libiei, relatează AFP, conform Mediafax. În cea de a treisprezecea zi a unei revolte fără precedent, colonelul Muammar Kadhafi nu dădea niciun semn că va renunţa la putere, pe care o deţine de 42 de ani. Unul dintre fiii săi, Seif al-Islam, prezentat, mult timp, ca succesorul său probabil, a declarat, sâmbătă seara, că situaţia este "excelentă" în trei sferturi din ţară, recunoscând, totodată, o "voinţă interioară de schimbare" exprimată de manifestanţi "manipulaţi din străinătate". La New York, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, cu unanimitate, o serie de sancţiuni severe contra liderului libian şi apropiaţilor acestuia.

Dar nimic nu spune că blocarea averilor clanului Kadhafi în străinătate, interdicţia de a călători şi instituirea embargoului asupra vânzărilor de arme către Libia vor fi suficiente pentru a stopa politica de reprimare a "ghidului" revoluţiei libiene.

Preşedintele american, Barack Obama, a subliniat că Muammar Kadhafi a pierdut orice legitimitate la conducerea ţării şi că ar trebui să "plece acum".

Opoziţia armată controlează estul ţării, dar situaţia este mai confuză în oraşele aflate în apropierea sau care înconjoară capitala libiană, Tripoli.

La Benghazi, cel de al doilea cel mai important oraş din Libia, la 1.000 de kilometri est de capitala libiană, de unde a pornit mişcarea de contestare, opoziţia se organizează şi aşteaptă ca oraşul Tripoli să se "elibereze", la rândul său.

Fostul ministru al Justiţiei, Mustafa Abdel Jalil, care a demisionat la 21 februarie, în semn de protest faţă de reprimarea revoltei, intenţionează să creeze un Guvern de tranziţie, însărcinat, în principal, cu pregătirea alegerilor.

Guvernul avut în vedere va fi alcătuit din "personalităţi militare şi civile. El va funcţiona cel mult trei luni. Ulterior, vor avea loc alegeri corecte, iar oamenii îşi vor putea alege liderul", a declarat Mustafa Abdel Jalil.

El a exclus orice negociere cu Muammar Kadhafi cu scopul de a-i permite o eventuală plecare din ţară, afirmând că liderul libian trebuie să fie judecat în Libia.

La Tripoli, circulau doar miliţiile lui Kadhafi, cu vehicule cu tracţiune integrală. Locuitorii se aventurau, uneori, pe străzi, pentru a cumpăra pâine sau carburanţi, bunuri care sunt raţionalizate.

"În timpul nopţii, autorităţile au trimis mesaje pe telefonul mobil locuitorilor din Tripoli, pentru a-i invita să meargă la bancă să primească (suma de) 500 de dinari (aproximativ 406 dolari)", a declarat telefonic un locuitor din Tripoli.

"Ei spun să aduci o carte de familie. Încearcă să cumpere oamenii", a adăugat acest locuitor. Conexiunile la Internet sunt, în continuare, haotice, a semnalat el.

Pe drumurile care duc la Tripoli sunt mobilizate tancuri, care controlează accesul, potrivit acestui locuitor.

La est de Tripoli, "mercenari" ai regimului au fost aduşi cu elicopterul la Misrata (150 de kilometri de capitală), unde au deschis focul, sâmbătă, asupra sediului postului local de radio şi împotriva manifestanţilor care mergeau la funeraliile victimelor confruntărilor din ultimele zile, potrivit unui locuitor, susţinător al opoziţiei, contactat telefonic.

În interviul său, Seif al-Islam a calificat ca "minciună" informaţiile asupra prezenţei mercernarilor aflaţi în slujba regimului.

Bilanţul violenţelor era, în continuare, dificil de stabilit. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, vorbea despre aproximativ 1.000 de morţi.

"Ghidul" libian a luat cuvântul vineri seara, în faţa unei mulţimi de câteva sute de susţinători ai săi, în centrul capitalei libiene, pentru a-i îndemna să ia armele şi să le îndrepte contra rebelilor.

Evacuările diferiţilor cetăţeni străini continuau haotic, în condiţii dificile. Câteva zeci de mii de persoane au părăsit, deja, ţara pe calea aerului, mării şi pe la frontierele cu Tunisia şi Egiptul.

Peste 10.000 de persoane, majoritatea egipteni, au plecat sâmbătă spre Tunisia, prin principalul punct de trecere a frontierei de la Ras Jedir, potrivit filialei locale a Semilunei Roşii.

"Este o criză umanitară. Capacităţile de primire sunt depăşite, oamenii dorm afară. Lansez un apel insistent ca toată lumea să ajute la rezolvarea acestei probleme. Lumea întreagă trebuie să se mobilizeze, pentru a ajuta Egiptul să îşi repatrieze cetăţenii", a declarat Monji Slim, preşedintele Comitetului Regional al Semilunii Roşii, de la Ben Guerdane, primul oraş de la frontieră.

La Ras Jedir, principalul post de frontieră între Libia şi Tunisia, vameşii libieni au dezertat din post, dar militarii şi poliţiştii loiali lui Muammar Kadhafi se aflau, în continuare, acolo, au declarat oficiali locali pentru AFP.

Deoarece nu pot să asigure securitatea diplomaţilor lor, Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie au suspendat activităţile ambasadelor lor în această ţară.