monitorulcj.ro Menu
Actualitate

PREMIILE NOBEL 2012: UE, printre favoriţii la câştigarea trofeului pentru Pace. Cine se mai regăseşte pe lista posibililor laureaţi

Uniunea Europeană, în pofida crizei pe care o traversează, şi militanţii pentru drepturile omului în Europa de Est se numără printre favoriţii premiului Nobel pentru Pace, care va fi decernat vineri la Oslo, scrie Mediafax.

În acest an, un total de 231 de persoane şi organizaţii au intrat în cursă pentru prestigiosul premiu, într-o ediţie care părea extrem de deschisă, până în momentul în care televiziunea publică norvegiană NRK, în general bine informată, a făcut din UE "marele favorit", joi seara.

UE "este în mijlocul uneia dintre cele mai grave crize, dar poate nu tocmai într-un astfel de moment, acest proiect de pace şi stabilitate are nevoie de o mână întinsă din partea Norvegiei eurosceptice?", a subliniat NRK.

Un astfel de premiu ar genera un miniseism în lumina lipsei de unitate din prezent a europenilor cu privire la modalitatea de rezolvare a problemelor zonei euro, afectată de supraîndatorarea ţărilor din sud.

Cu atât mai mult opulenta Norvegie, ţara gazdă a premiului pentru Pace, a respins ea însăşi de două ori aderarea, în cadrul unor refeerendumuri în 1972 şi 1994.

Dar, la 55 de ani după tratatul fondator de la Roma, acest Nobel ar împiedica o uitare istorică. Un număr important de comentatori sunt de acord că proiectul european, care a permis pacificarea unui continent obişnuit cu războaiele a fost, după Gandhi, celălalt "mare absent" al familiei laureaţilor.

Printre ceilalţi favoriţi ai presei şi ai experţilor se numără militantul belarus pentru drepturile omului Ales Beliaski, aflat în prezent în închisoare într-o ţară cu regim autoritar, şi rusoaica Liudmila Alekseeva care apără aceleaşi drepturi de jumătate de secol în URSS şi Rusia.

Alte nume care circulă la Oslo sunt cele ale teoreticianului american al revoluţiilor non-violente Gene Sharp, al organizaţiei neguvernamentale ruse Memorial şi al unei dintre fondatoarele acesteia Svetlana Gannuşkina, al episcopului mexican Jose Raul Vera Lopez sau militantei pentru cauza feminină afgană Sima Samar.

Anul trecut, Nobelul a revenit trioului feminin format din liberienele Ellen Johnson Sirleaf şi Leymah Gbowee şi yemenita Tawakkol Karman.

Numele laureatului sau laureaţilor va fi anunţat la Institutul Nobel vineri, la ora 11.00 (12.00 ora României).