monitorulcj.ro Menu
Actualitate

România ia atitudine privind acţiunile agresive ale Siriei împotriva Turciei. Ce transmite Ministerul Afacerilor Externe

Potrivit autorităţilor turce, mai multe obuze au lovit un mic sat turc, Akçakale, situat chiar în faţa postului de frontieră sirian de la Tall al-Abyad, care a fost recent teatrul unor confruntări armate între trupele loiale preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi rebeli din cadrul Armatei Siriene Libere (ASL). Turcia a ripostat, bombardând ţinte din Siria, scrie Mediafax.

MAE român "condamnă ferm acţiunile agresive ale Siriei împotriva Turciei din 3 octombrie 2012, care pun în pericol securitatea regională şi a NATO, reprezentând o încălcare gravă a normelor de drept internaţional".

Potrivit unui comunicat al MAE transmis joi, "în calitate de membru NATO şi în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral, România manifestă întreaga sa solidaritate cu Turcia şi poporul turc, exprimând compasiune faţă de victime şi familiile lor".

De asemenea, MAE precizează că "România a sprijinit adoptarea declaraţiei Consiliului Nord-Atlantic din 3 octombrie 2012, solicitând încetarea imediată a oricăror acţiuni agresive împotriva unui Aliat".

NATO a îndemnat miercuri seară Siria să "pună capăt încălcării flagrante a dreptului internaţional", după o reuniune de urgenţă la Bruxelles, convocată la solicitarea Turciei, care a invocat articolul 4, în urma unui tir de obuze provenind din Siria care a ucis cinci civili în Turcia, relatează AFP.