monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Operaţia pe cord la care a fost supus Emeric Ienei s-a încheiat cu succes

Operaţia pe cord la care Emeric Ienei a fost supus duminică, la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, s-a încheiat după aproape şapte ore, intervenţia chirurgicală finalizându-se cu succes, transmite corespondentul Mediafax.

 

Membri ai familiei lui Emeric Ienei au declarat, duminică după-amiază, jurnaliştilor aflaţi la Institutul Inimii din Cluj că operaţia pe cord la care acesta a fost supus s-a încheiat, aceştia aşteptând detalii din partea medicilor.

Operaţia a durat aproape şapte ore.

Ulterior, medicul Adrian Molnar de la Institutul Inimii a declarat că operaţia a reuşit.

Fostul antrenor al echipei naţionale de fotbal a României şi al echipei Steaua a fost operat pe cord, duminică, la Institutul Inimii„ Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca.

Surse medicale declarau, duminică dimineaţă, corespondentului Mediafax că intervenţia chirurgicală în cazul lui Emeric Ienei urma să dureze aproximativ patru ore, iar în cadrul ei să fie puse patru by-pass-uri.

La Institutul Inimii din Cluj-Napoca se află şi fiica antrenorului Jenei.

Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, declara, sâmbătă, că a vorbit cu medicii despre starea lui Emeric Ienei şi că acesta nu este în pericol, operaţia la care urmează să fie supus fiind una „de rutină”, care „nu pune probleme deosebite”.

„Am auzit că este internat, am ajutat şi eu la demararea bună a lucrurilor, pentru că ne-a sunat fiica dânsului, Cristina, şi am dat şi eu nişte telefoane, nu puteam să fac mai mult, pentru că plecăm la Târgu Jiu. Am vorbit cu medicii de acolo, este stabil, nu este în pericol şi va face o operaţie care este o operaţie de rutină, nu pune probleme deosebite. Îi dorim să treacă cu bine peste operaţie, care va fi azi (sâmbătă - n.r.) sau mâine dimineaţă (duminică - n.r.), şi îi dorim însănătoşire grabnică”, a spus Mureşan, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor.

Fostul antrenor al echipei naţionale şi al echipei Steaua Emeric Ienei a fost internat, vineri seară, la Institutul Inimii "Nicolae Stăncioiu" din Cluj-Napoca.

„Fostul antrenor Emeric Ienei a fost internat, vineri seară, la Institutul Inimii. I se fac investigaţii medicale, iar, dacă este cazul, va fi operat. Nu pot să spun diagnosticul cu care a fost internat, dar pot să spun că în acest caz se va face ce trebuie”, declara directorul medical al Institutului Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca, Radu Căpâlneanu.

Emeric Ienei s-a născut la 22 martie 1937. El a fost antrenorul care a câştigat alături de Steaua Cupa Campionilor Europeni în 1986. De asemenea, a fost selecţionerul României la turneul final al Cupei Mondiale din 1990 şi al Campionatului European din 2000.