monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Lanţul slăbiciunilor: bani furați și familii înșelate

Cu banii furaţi de la Agenția de Dezvoltare Regională – Nord-Vest şi IRCETT SA, contabila a ţepuit peste 40 de familii.

Banii sustraşi din conturile celor două instituţii de către contabila Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Vest (ADR-NV), Cosmina Druţă, „au ajutat-o” pe aceasta la comiterea altui şir de înşelătorii. Femeia a încercat „să spele” banii achiziţionând 35 de apartamente în Floreşti, pe care mai apoi le-a vândut în rate mai multor clujeni, percepându-le acestora avansuri de câteva mii de euro.

Oamenii aşteaptă ca din moment în moment apartamentele să le fie scoase la licitaţie, rămânând şi cu banii daţi şi în stradă.

„De când am aflat de situaţie am mers de la avocat la avocat să vedem ce se poate face. Noi nu suntem favorizaţi de loc, apartamentele se vor pune la licitaţie pentru recuperarea prejudiciului ADR, iar noi vom rămâne şi fără apartament şi cu banii daţi”, spune unul dintre clujenii înşelaţi.

Alte 10 familii au cotizat, însă nu s-au ales cu nimic

Dovadă că femeia privea „afacerea” ca pe „un sac fără fund” stau încă 10 familii care au dat avans câte 2.000 de euro pe baza unor promisiuni ale Cosminei Druţă. „Am aflat că femeia a vândut câteva apartamente în Floreşti, pe Plopilor. Am întrebat-o dacă mai are apartamente de vânzare şi ne-a spus că urmează să se construiască un alt bloc în aceeaşi zonă, pe un terenpe care îl deţine. În schimbul terenului ea ar fi urmat să primească câteva apartamente în bloc pe care să ni le vândă nouă. Ne-a prezentat proiectul care urma să se facă şi pentru că actele ni s-au părut în regulă, am semnat un ante-contract de vânzare-cumpărare şi am dat avans 2.000 de euro, urmând ca anul viitor să intrăm în posesisa apartamentelor. După ce am aflat că persoana cu care am încheiat înţelegerea e contabila care a furat banii din contul ADR am început să sun să aflu care este situaţia. Am discutat cu cei care construiesc blocul în care trebuia să primim apartamente şi mi-au spus că  terenul este al lor şi că au avut o înţelegere verbală cu Druţă, ca aceasta să cumpere apartamente în blocul nou, însă aceasta s-a răzgândit între timp şi a anulat înţelegerea. Am depus plângere săptămâna trecută la Biroul de Investigaţii Criminale pentru înşelăciune, însă nu cred că ne vom recupera banii nici noi, nici ADR-ul”, explică Aliz Luca, una dintre păgubite.

„Nu mă ajută cu nimic că ea e închisă. Mi-a distrus visul de a avea o casă. Sunt nevoită ă plătesc chirie în loc să plătesc rate la casa mea. Nici şanse să iau un credit prin Prima Casă nu mai am pentru că am rămas fără avans”, adaugă clujeanca.

Cum a furat femeia cei 1,8 milioane euro?

Potrivit Biroului de Informare şi Relaţii Publice al DNA, în perioada ianuarie 2011 - iulie 2012, cu complicitatea soţului său, Naica Vasile, contabila ADR Nord-Vest şi SC Institutul Regional pentru Cercetare, Educaţie şi Transfer Tehnologic (IRCETT) a falsificat ordine de plată în baza cărora suma totală de 7.667,212,88 lei (1,8 milioane euro) a fost transferată din contul celor două instituţii la care inculpata era contabil în contul SC Vangher SRL, societate la care inculpata era asociat şi administrator.

Conform sursei citate, Druţă Cosmina a falsificat ordinele de plată atât prin inserarea de menţiuni care nu aveau la bază existenţa unor raporturi de natură contractuală, cât şi prin falsificarea semnăturii unor persoane cu funcţii de conducere din cadrul ADR Nord Vest sau SC IRCETT SA.