monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Află totul despre reţeta electronică!

Reţetele medicale tipărite în trei exemplare vor fi înlocuite, începând de astăzi, cu o reţetă tipărită, cu cod de bare. Datorită noului tip de reţetă, pacientul va sta mai puţin la farmacie şi va putea ridica medicamentele fracţionat, din mai multe farmacii.

Până la sfârşitul anului vor circula atât reţetele tipărite în trei exemplare cu care sunt obişnuiţi toţi pacienţii la ora actuală cât şi reţetele noi, electronice, cu cod de bare.

Din 2 iulie, medicii de familie, medicii din ambulatorii şi spitale, dar şi farmaciştii vor începe să prescrie medicamente după noua reţetă, cea electronică. Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Cluj precizează că pacienţii nu trebuie să fie îngrijoraţi de această modificare deoarece reţeta electronică va fi în avantajul lor. „Din punct de vedere al pacientului se reduce timpul de aşteptare la farmacie, se monitorizează consumul de medicamente, va exista un control în timp real al prescrierii şi se reduce riscul medicaţiei greşite”, afirmă Crina Grozav, purtătorul de cuvânt al CAS Cluj. Ce este şi cum arată reţeta electronică

Reţeta electronică este acea reţetă prescrisă de medic, în format electronic, cu ajutorul unui program informatic special conectat la sistemul informatic al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. După ce medicul a completat reţeta în format electronic, aceasta este validată şi înregistrată în sistemul informatic înainte să fie tipărită deoarece medicul poate să vadă în sistemul informatic unic integrat dacă pacientul este sau nu asigurat. Apoi urmează tipărirea acesteia şi înmânarea ei către pacient. Pentru a prescrie o astfel de reţetă, medicul are nevoie de un computer sau laptop, conexiune la internet şi imprimantă. Crina Grozav menţionează că în judeţul Cluj, toţi medicii au conexiune la internet, dar dacă totuşi mai există situaţii în care medicii nu dispun de internet, până la sfârşitul anului sunt valabile ambele tipuri de reţete. După ce a fost tipărită, reţeta electronică arată ca un formular cu cod de bare. Cu această reţetă, pacientul va merge la orice farmacie pentru a ridica medicamentele. Farmaciile pot da medicamentele de pe reţetă doar dacă au un cititor de cod de bare şi sunt conectate la internet. Medicamentele pot fi luate de la mai multe farmacii

Crina Grozav subliniază că unul dintre avantajele reţetei electronice este eliberarea fracţionată a medicamentelor. Aceasta înseamnă că dacă la prima farmacie, pacientul nu a găsit toate medicamentele de pe reţetă, poate merge la altă farmacie pentru a ridica şi restul medicamentelor, acest lucru nefiind posibil până acum.  Se elimină riscul medicaţiei greşite

Potrivit purtătorului de cuvânt al CAS Cluj, odată cu introducerea noului tip de reţetă se elimină şi erorile de medicaţie care mai pot să apară acum deoarece reţetele sunt scrise de mână. În plus, pacientul va sta mai puţin la farmacie datorită faptului că reţeta va fi „citită” cu ajutorul codului de bare.   Colegiul Medicilor cere eliminarea obligativităţii noii reţete

Există şi voci care îşi exprimă nemulţumirea cu privire la obligativitatea introducerii reţetei electronice. Astfel, conducerea Colegiului Medicilor din România (CMR) solicită eliminarea obligativităţii reţetei electronice întrucât nu există condiţii pentru introducerea ei. Printre argumentele CMR potrivit cărora nu va funcţiona cum trebuie prescrierea electronică se numără unele probleme de funcţionare a sistemului informatic unic integrat, fondurile reduse ale cabinetelor şi spitalelor din care va trebui cheltuit pentru cumpărarea celor necesare pentru punerea în aplicare a reţetei electronice. Conducerea CMR mai spune că „nu există modalităţi reale, practice, de siguranţă a datelor pacienţilor” şi există riscul apariţiei unor situaţii în care este încălcată confidenţialitatea pacientului.