Actualitate
Minerii din Roșia Montană pichetează Ministerul Mediului
Ei spun că astfel își revendică dreptul la muncă și la o viață decentă.
De prea multe ori vedem la televizor cum câțiva activiști, care nici nu au fost vreodată la Roșia Montană, fac tot felul de acțiuni de intimidare a autorităților și a opiniei publice, în numele unei comunități pe care nici nu o cunosc, se arată într-un comunicat de presă semnat de Cristian Albu, președintele Sindicatul Viitorul Mineritului din Roșia Montană.Redăm în continuare comunicatul Sindicatului Viitorul Mineritului din Roșia Montană.„Roșia Montană suntem noi și copiii noștri, Roșia Montană este inima Apusenilor și înseamnă minerit. Sindicatul Viitorul Mineritului din Roșia Montană organizează o acțiune permanentă, autorizată, de pichetare a Ministerului Mediului din București, pentru a arăta țării întregi că ne-am săturat să vorbească alții în numele nostru, că nu mai putem accepta ca alții să încerce să oprească reluarea mineritului la noi acasă, când noi avem nevoie disperată de locuri de munca.Ne propunem să le transmitem membrilor Comisiei de Analiză Tehnică a cărei sarcină este să finalizeze evaluarea proiectului minier, precum și domnului Ministru al Mediului, că sperăm ca de acum încolo, prin acțiunea noastră autorizată, spațiul de la minister nu va mai putea fi ocupat abuziv, fără niciun fel de autorizație, de către diverse persoane care sub pretextul ecologismului organizează mai mult sau mai puțin spontan acțiuni de intimidare. Din ce traiesc acești oameni, dacă își permit ca ziua în amiaza mare să piardă vremea pe străzi?Noi suntem mineri, nu activiști! Noi ne-am dori să avem de lucru la noi acasă și să nu fim nevoiți sp venim la București, să nu fim nevoiți să stăm în fața instituțiilor statului, ca să ne apărăm dreptul la o viață mai bună. Dar atunci când acest drept este amenințat în mod constant de acțiuni de intimidare, nu ne rămâne decât să ne apărăm dreptul de a munci printr-o pichetare pașnică dar de neclintit. Nu facem mitinguri, respingem orice violență, nu dorim să deranjăm pe nimeni, ci din contră, dorim să prevenim acțiuni viitoare de intimidare.Noi știm că mineritul modern e sigur, avem încredere în legislația europeană și în propria noastră experiență, de mineri din tata în fiu. Așa cum au încredere și finlandezii, suedezii, spaniolii și alți europeni care lucrează în mine de aur cu tehnologie similară cu cea care va fi la Roșia Montană.Este momentul ca guvernul să ia decizia repornirii minei, să nu mai amâne, pentru că noi avem nevoie de locuri de muncă, noi și copiii noștri. Noi dorim ca mineritul să aibă un viitor, la Roșia Montană și în alte zone ale României. Noi vrem să transmitem țării că mineritul creează locuri de muncă și aduce bani la buget pentru pensii și salarii.De astăzi, 19 martie, Roșia Montană este prezentă la București, pentru viitorul nostru și al copiilor noștri.”