Actualitate
Ambalajele de plastic pentru hrana copiilor ar putea fi interzise
Parlamentul European va lua în discuție chestiunea ambalajelor alimentare care se dovedesc periculoase pentru sănătate.
Utilizarea ambalajelor din plastic care conţin substanţe chimice periculoase, în cazul alimentelor pentru copii, ar putea fi interzisă de Comisia Europeană. Decizia ar urma să fie luată până la finele acestui an.La cererea europarlamentarului Petru Luhan, Comisia Europeană îşi va exprima poziţia cu referire la unele studii recente care arată că multe ambalaje din plastic conțin substanțe chimice dăunătoare, cum ar fi DEHP și bisfenol A. „Aceste substanţe pot fi absorbite de mâncarea din interior, iar consumarea lor are urmări dăunătoare asupra sănătății copiilor. Am cerut Comisiei să furnizeze un punct de vedere asupra posibilităţii interzicerii ambalării în plastic a alimentelor destinate copiilor”, a declarat Petru Luhan. Potrivit unor studii făcute în SUA, bisfenolul A care se găseşte în plastic este responsabil cu declanşarea unor afecţiuni precum cancerul, malformaţiile congenitale, diabetul, scăderea imunităţii şi obezitatea. Bisfenolul A se găseşte în plastic şi poate contamina alimentele care sunt depozitate în recipiente din plastic, mai ales atunci când plasticul este încălzit sau spălat. De asemenea, dacă este utilizat repetat, acest material se descopune şi permite trecerea bisfenolului A în alimentele şi băuturile care sunt puse în recipiente din plastic. Autorităţile europene evaluează impactul substanţelorComisia Europeană a informat că, în prezent, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară împreună cu Agenția franceză de securitate sanitară a alimentației, mediului și muncii evaluează impactul acestor substanţe chimice asupra consumatorilor, iar o decizie în acest sens va fi luată până la finalul anului 2012.Conform CE, utilizarea bisfenolului A este interzisă în biberoane și autorizată în alte materiale din plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare cu o limită de migrare de 0,6 mg per kg de produs alimentar pe baza evaluării riscurilor realizate de către Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA).
Ambalajele de plastic pentru hrana copiilor ar putea fi interzise
Parlamentul European va lua în discuție chestiunea ambalajelor alimentare care se dovedesc periculoase pentru sănătate.
Gabriela DRAGOTĂ
redactia@monitorulcj.ro
Utilizarea ambalajelor din plastic care conţin substanţe chimice periculoase, în cazul alimentelor pentru copii, ar putea fi interzisă de Comisia Europeană. Decizia ar urma să fie luată până la finele acestui an.
La cererea europarlamentarului Petru Luhan, Comisia Europeană îşi va exprima poziţia cu referire la unele studii recente care arată că multe ambalaje din plastic conțin substanțe chimice dăunătoare, cum ar fi DEHP și bisfenol A. „Aceste substanţe pot fi absorbite de mâncarea din interior, iar consumarea lor are urmări dăunătoare asupra sănătății copiilor. Am cerut Comisiei să furnizeze un punct de vedere asupra posibilităţii interzicerii ambalării în plastic a alimentelor destinate copiilor”, a declarat Petru Luhan.
Potrivit unor studii făcute în SUA, bisfenolul A care se găseşte în plastic este responsabil cu declanşarea unor afecţiuni precum cancerul, malformaţiile congenitale, diabetul, scăderea imunităţii şi obezitatea.
Bisfenolul A se găseşte în plastic şi poate contamina alimentele care sunt depozitate în recipiente din plastic, mai ales atunci când plasticul este încălzit sau spălat. De asemenea, dacă este utilizat repetat, acest material se descopune şi permite trecerea bisfenolului A în alimentele şi băuturile care sunt puse în recipiente din plastic.
Autorităţile europene evaluează impactul substanţelor
Comisia Europeană a informat că, în prezent, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară împreună cu Agenția franceză de securitate sanitară a alimentației, mediului și muncii evaluează impactul acestor substanţe chimice asupra consumatorilor, iar o decizie în acest sens va fi luată până la finalul anului 2012.
Conform CE, utilizarea bisfenolului A este interzisă în biberoane și autorizată în alte materiale din plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare cu o limită de migrare de 0,6 mg per kg de produs alimentar pe baza evaluării riscurilor realizate de către Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA).