Actualitate
Bogdan Baltazar: „O ţară în dezvoltare are nevoie de industrie”
Potrivit economistului Bogdan Baltazar, atât România cât şi UE au nevoie de locurile de muncă şi stabilitatea financiară aduse de industrie.
În contextul semnării de către România, vineri, la Bruxelles a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul uniunii economice şi monetare, economistul Bogdan Baltazar atrage atenţia asupra importanţei demarării de investiţii în industrie, domeniu redus În România la uzina Dacia.Baltazar spune că, pentru Uniunea Europeană, vremea relaxării fiscale s-a încheiat şi că, după trei ani grei de criză, UE trebuie să strângă şi mai tare cureaua şi să cheltuie banul public cu atenţie maximă. România nu face excepţie, iar ca stat semnatar va avea o autonomie redusă în deciziile privind cheltuielile bugetare, atrage atenţia analistul financiar.
„În condiţiile în care investiţiile nu mai sunt prioritatea statului român, este cu atât mai important ca autorităţile să facă eforturi mult mai susţinute pentru a atrage investitori privaţi, în special investiţii străine care să aducă şi bani la buget şi care să creeze locuri de muncă, atât de necesare în vremuri de criză”, declară consultantul financiar.Prin disciplina fiscală pe care o impune, tratatul este văzut ca un instrument care să ducă la creştere economică durabilă, ocuparea forţei de muncă, competitivitate şi coeziune socială în Uniunea Europeană. În acelaşi timp, aceeaşi disciplină fiscală riscă să limiteze disponibilitatea statelor semnatare către investiţii.Prima soluţie: demararea proiectului Roşia Montană„Este trist şi revoltător faptul că România nu are proiecte «la cheie», gata să pornească, iar investiţiile străine directe sunt în cădere liberă. Ştiu un singur proiect major care poate fi implementat rapid, îl ştie toată lumea, e vorba de proiectul minier de la Roşia Montană, o investiţie directă de două miliarde de dolari. Totuşi, răspunsul autorităţilor, oricare ar fi el, trenează de ani buni. Ce semnal dă România investitorilor, prin această lipsă de decizie? O ţară în dezvoltare are nevoie de industrie, nu putem să supravieţuim doar prin construcţia de maşini a celor de la Dacia”, susţine Bogdan Baltazar.Importanţa industriei, în special a industriei extractive pe plan european este susţinută și de recentul parteneriat pentru inovaţie în domeniul materiilor prime propus de UE, care îşi propune să crească producţia proprie de materii prime a Uniunii şi implicit scăderea dependenţei de importuri. Parteneriatul, propus în ultima zi a lunii februarie, va coaliza statele membre, companiile şi cercetătorii în efortul de a intensifica activităţile de explorare, extracţie şi procesare a materiilor prime.