monitorulcj.ro Menu
Actualitate

„Experienţe culturale de neuitat în inima Transilvaniei”

Agenţia de Dezvoltare Durabilă a judeţului Braşov şi Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului din judeţul Braşov au lansat joi portalul www.turculturalbrasov.ro, realizat în cadrul proiectului „Experienţe culturale de neuitat în inima Transilvaniei”, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional.

Obiectivul proiectului este promovarea la nivel naţional a produselor turistice specifice Ţării Bârsei, Ţării Făgăraşului şi zonei Rupea. Proiectul are o valoare totală de 1,02 milioane de lei, din care valoarea totală eligibilă este de 832.023,78 de lei, şi este implementat în perioada 15 martie 2011-14 iulie 2012.Pentru promovarea proiectului s-a realizat un set de şapte tipuri de broşuri despre Mănăstiri din Ţara Făgăraşului, Biserici Fortificate din Ţara Bârsei, Biserici Fortificate din zona Rupea, Castele şi Cetăţi din zona Rupea,Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului, Folclor şi artă populară în Ţara Bârsei, Folclor şi artă populară în Zona Rupea, Folclor şi artă populară în Ţara Făgăraşului, un DVD multimedia şi o hartă turistică.De asemenea, au fost realizate materiale tradiţionale personalizate, specifice celor trei zone din judeţ cum ar fi: păpuşă din material textil, cioplitură în lemn, pictură pe lemn, pictură pe sticlă, ouă încondeiate. Au fost distribuite 10.000 de hărţi turistice la 200 de unităţi de cazare din tot judeţul.Portalul lansat joi cuprinde secţiunea tururi virtuale care oferă posibilitatea de a descoperi prin imagini cetăţi, castele şi biserici fortificate din tot judeţul. Pentru cei care doresc să viziteze obiective turistice din judeţ sunt propuse câteva itinerarii care pot fi completate şi diversificate prin intermediul sugestiilor oferite de cei care au călătorit deja în aceste zone.Gastronomia specifică judeţului este, de asemenea, un segment cuprins în cadrul portalului. Imagini şi descrieri ale obiectivelor care merită descoperite se găsesc în secţiunile galerie foto şi atracţii. Secţiunea evenimente prezintă câteva puncte de referinţă cu manifestări culturale care se derulează în judeţul Braşov în anul 2012.Prezent la lansare, preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, a declarat că instituţia pe care o conduce a reuşit să facă în ultimii ani un lucru extraordinar şi anume să renoveze aproape toate monumentele istorice din zona Braşovului.„A fost un obiectiv promis în mandatul meu, iar cele 943 de monumente istorice înregistrate se află într-o stare civilizată şi pentru că au fost în mare parte renovate. De aceea, din punct de vedere turistic, Braşovul se află pe locul întâi după Bucureşti. Din păcate cu monumentele săseşti mai avem încă o problemă majoră. Pentru fortificaţiile săseşti din judeţul Braşov ne trebuie mulţi bani. Biserica Evanghelică nu mai are putere financiară. Cele din jurul Braşovului arată foarte bine, din păcate pentru cele din zona Rupea avem nevoie de foarte mulţi bani. Dorim ca în viitorul mandat să ne ocupăm de ele pentru că fac parte din patrimoniul Braşovului şi, dacă le vom lăsa în continuare aşa, multe dintre ele se vor prăbuşi”, a spus Căncescu.Sursa citată a adăugat că, în bugetul pentru acest an, a prevăzut suma de un milion de lei pentru refacerea zidurilor Cetăţuii Braşov după ce a fost pusă în valoare printr-un sistem modern de iluminat finanţat de primărie.