monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Letonii nu acceptă rusa ca a doua limbă oficială

În referendumul de sâmbătă, letonii s-au pronunţat într-un procent de 78,25% împotriva adoptării limbii ruse ca a doua limbă oficială în ţara lor, potrivit rezultatelor parţiale comunicate de Comisia electorală, anunţă AFP, citată de Agerpres.

În urma numărării buletinelor de la aproape două treimi din birourile de vot, numai 21,49% dintre participanţi s-au declarat în favoarea instituirii limbii ruse ca a doua limbă oficială în Letonia.

Rata de participare la referendum a fost de 69,23%. 'Este o problemă de identitate naţională, ceea ce explică de ce majoritatea oamenilor nu au considerat referendumul ca fiind un simplu joc politic şi au participat atât de masiv', a declarat pentru AFP, Ivars Ijabs, analist politic la Universitatea din Riga.

Comunitatea rusofonă din Letonia, formată în special din imigranţi ruşi instalaţi în această ţară în perioada sovietică, reprezintă mai puţin de o treime din populaţia de două milioane de locuitori. Rusofonii au iniţiat acest referendum, considerându-se discriminaţi, în timp ce majoritatea letonă, care s-a opus acestui demers, susţine că limba rusă le-a fost impusă în viaţa publică în perioada dominaţiei sovietice.